peste morminte, zăpadă
se cerne lin și mărunt
(ce bine se-așterne să sadă,
acum, că nu-i vânt!...),
ca trena miresei la nuntă,
lină, și albă, și moale,
celor cu vremea trecută,
ținând de cald, la picioare.
veghind căpătâie dorminde,
cruci,
ca străjerii slujesc...
candele, alături arzânde,
blânde,
mocnind de firesc.
pe locul de veci spre odihnă,
aici,
chiar la intrare,
se-ntinde o cruce în tihnă,
de piatră,
și rece, și mare...
zâmbind duios sub platani,
un chip într-o poză_ o urmă..._,
de-a pururi optsprezece ani,
Lucia,
lucia brumă...
vezi mai multe poezii de: Casian Maftei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.