Discobolul (V) - Lucian Blaga
Adăugat de: Gerra Orivera
Aforisme
SUGESTIE PENTRU PORTRETIȘTI. - Orice om care duce o viață publică trebuie portretat ca un actor; adică - cu masca în mână.
CLASICISM ȘI ROMANTISM. - Cristalizarea într-un stil clasic a unei limbi prilejuiește un larg șomaj în rândurile cuvintelor ce alcătuiesc această limbă. Orice romantism este o revoltă a cuvintelor fără de lucru.
ARGUMENT. - Steaua este argumentul suprem și o pledoarie irecuzabilă pentru spiritualitatea ochiului. Căci steaua și ochiul s-au întâlnit aici, dar ochiul o vede la marginea lumii.
UN CUVÂNT. - Marea e apă, dar nu adapă.
EXTREMELE CARE SE ATING. - Asceza cea mai dârză și lipsa de caracter pot avea aceeași consecință: lepădarea de sine însuși.
APĂ ȘI FORMA. - Apă de la izvor a invidiat ulciorul pentru formele sale. Dar în aspirația ei spre formă, apa n-a izbutit decât să - înghețe.
FĂRĂ EMFAZĂ. - C-un amurg însângerat moare fiecare zi, în chipul cel mai firesc, fără emfază. Nici una din aceste zile nu zice despre sine că-și varsă sângele pentru mântuirea celorlalte.
ÎNSCRIPȚIE PE-O FÂNTÂNĂ. - Ceea ce-i adânc nu strălucește.
MODELUL. - Păunul poate fi un model pentru decoratori, dar nu pentru cântăreți.
POEZIE. - Când pleci în străinătate cu iubita, îți duci cu tine și patria.
POEȚI ȘI POEZIE. - Unii poeți își "creează" poeziile, alții și le "fac", și iarăși alții și le "secretează". Acest din urmă mod este îndeosebi al pubertății, care poate fi o perioadă trecătoare, dar și o permanență.
CU PENELE ALTUIA. - Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura. Acest lucru nu-l prea știu oamenii, dar îl știu păsările.
METAFIZICĂ ȘI POEZIE. - Metafizica intenționează să fie o revelare și izbutește să fie doar o creație. Poezia aspiră să fie o creație și reușește într-un fel să fie revelare. Suprema calitate a metafizicei consistă însă tocmai în aceea că ea reușește mai puțin decât intenționează, iar suprema calitate a poeziei consistă în aceea că ea izbutește să fie ceva mai mult decât intenționează. Metafizica și poezia, izvorând din intenții opuse și ajungând la reușite opuse, au totuși multe și grave puncte de coincidență, datorită calităților lor celor mai înalte, la care nu aspiră, dar pe care ele le posedă în chip necesar ca produse ale spiritului.
DEMONIA RĂDĂCINELOR. - În comparație cu planta, rădăcina are un aspect demonic. Se simte din înfățișarea ei că ea este eminamente organul efortului. Rădăcina este aceea care luptă cu substanțele, aderând și eliminând. Acolo în rădăcină e marea sete și pasiune. Acolo e locul secret al productivității. De acolo se pun în mișcare sevele. Evadând în metafizică, s-ar putea afirma că "rădăcinile" Lucrurilor sunt mai demonice decât Lucrurile.
UNELE ECLIPSE NU SUNT CU PUȚINȚĂ. - Shakespeare nu întunecă pe Goethe, și nici invers. Kant nu întunecă pe Platon, și nici invers. Leonardo nu întunecă pe Rembrandt, și nici invers. Eclipsele sunt posibile, dar numai între corpuri cerești apropiate, în nici un caz între sisteme solare diferite.
DIMENSIUNE. - Un filozof, când se plimba printr-o pădure, nu se plimba printre trunchiuri, ramuri și frunze. El se plimbă printr-o pădure de rădăcini.
O VORBĂ. - Are pene, dar n-are aripi.
ARTĂ ȘI CIZELARE. - Prin cizelare infinită o operă de sculptură se pulverizează, nu se desăvârșește.
CÂND SE FACE LINIȘTE. - După ce Cezarul și publicul pleacă, apar și șoarecii în arenă, atacând degetele calde încă ale gladiatorilor căzuți.
DRAMA ANTICĂ ȘI MODERNĂ. - Drama antică avea un cor, căruia îi incumba un rol cu multiple valențe. Cine a spus că în drama lui Shakespeare corul e lipsă? Dar nebunul din piesele Shakespeare ce e dacă nu un echivalent mai animat și mai pitoresc al Corului?
HOLDELIN. - Singurul caz când nebunia ni se pare o avansare a umanului spre divin. Un asemenea spectacol te face să vezi în dezagregare o apoteoză.
VIAȚA ESTE EA ÎNSĂȘI, PLUS CONTRARIUL EI. - Viața nu este numai viață. Poate că inima zvâcnește, cu fiecare bătaie a ei, între două limite: între viață și moarte. Moartea ar fi cu alte cuvinte un punct pe care inima îl atinge ritmic, în fiecare secundă o dată.
SAVANTUL PEDANT. - A înghițit o rază de lumină și a devenit țeapăn.
INFINITĂ ADULMECARE ȘI HĂRȚUIRE. - Luciditatea noastră critică încearcă să deguste o poezie printr-o asiduă urmărire și printr-o operație de dezvelire cu intenții hotărâte de epuizare. Poezia se refugiază de obicei în noi tenebre, de unde va continua să cheme și să se opună. Critică - ce curios lucru - deși purtată de-o sete foarte bărbătească, nu se va declara satisfăcută, decât întâmpinând un ultim refuz. Dar am istovit oare printr-o atare circumscriere procesul ce are loc între critică și poezie? Încă nu. Căci satisfacția criticei nu e deplină decât cu condiția ca ultimul refuz, ce i-l pune în față poezia, să fie - echivoc. Cu aceasta, firește, procesul nu se stinge, ci redeschide.
VIRTUOZITATE PRECOCE. - Virtuozitatea prea mare la un prea tânăr poet sau artist nu e niciodată de bun augur, fiindcă ea e condiționată de-un minim substanțial. Stelele-n zori se văd de altfel cu atât mai precis cu cât se anunță seceta mai mare.
Distribuie: