O toamnă va veni cândva târziu,
când tu iubito-mi vei curprinde gâtul tremurând
și strâns vei atârna de mine cum atârnă o cunună
de flori uscate
de stâlpul alb de marmoră al unei cripte.
O toamnă va veni și-o să-ți despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul
și-ți va răpi petalele și zorile
lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii.
O toamnă va veni și mașteră
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ți le ia,
ce-o să le-așterni peste mormântul tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primăvara ta.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.