Nu rostea cuvinte,
ci doar se-alătura unui grup întrebător
neștiind că dorința e o întrebare
al cărei răspuns nu există,
o frunză-a cărei creangă nu există,
o lume-al cărei cer nu există.
Neliniștea își taie drum prin oase,
urcă prin vene
și erupe-n piele
în jeturi de vis
schimbate-n carne care-ntreabă norii.
O vagă-atingere,
fugară o privire printre umbre,
și e de ajuns ca trupul să se deschidă-n două
avid de a primi în sine însuși
alt trup care visează;
jumătate-jumătate, vis și vis, carne și carne,
egali în chip, în dragoste-n dorință.
De-ar fi și numai o speranță,
căci dorința e o-ntrebare al cărei răspuns e neștiut.
vezi mai multe poezii de: Luis Cernuda
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.