Lumina mea
...
Să fiu, așa cum se mai spune,
Un fir de-argint ce-n somn apune?
Sau să rămân ca niciodată,
O poveste-adevărată?
Un rost anume făr de lume,
Misterioasă așteptare
A unui curcubeu de floare,
Izvor de vise fremătânde,
Cu valuri reci și murmurânde,
Ori poate un nor pe cer,
La-ncheietura-ți giuvaer,
Iar seara, când răsare luna,
Să-ți umplu de săruturi mâna,
Să-ți cuprind privirea verde,
Să te oblig, atunci a crede
O, miracol viu, ceresc,
Să știi, să știi că te iubesc,
Că fără tine nu sunt vise,
Speranțele-mi sunt interzise,
Lumea cade, cade moartă,
Ciocli-mi bat deja în poartă,
Fără tine nu sunt trist,
Pentru că nici nu exist,
Fără tine nicio stea
N-ar aprinde ceru-n noapte,
Dar tu, mi le aprinzi pe toate,
Soarele meu, lumina mea!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.