Lunec, lunec
În noaptea în care luna, mă va ajuta să fiu
călător pe ape line, fără valuri, fără ceață,
voi vedea cum toată apa de sub mine-ncet îngheață,
luna, căpătând nuanța unui râu alb-argintiu.
Lumile superioare vor deschide-n mine simțuri
și lungimi de ani vor trece într-o clipă de uimire,
sufletul va fi pecetea stărilor de nemurire
și dantelării de gheață mă vor libera din lanțuri.
Lunec, lunec. Luna crește într-o noapte cât în zece,
rare, cu luciri de gheață, unduirile de-argint
mă vor prinde într-o clipă într-un
vis din labirint,
peste-al cărui zid înalt, doar lumina poate trece.
vezi mai multe poezii de: sorina