E numai ger şi moarte afară
Din casă mă uit cu milă
La fiinţele străzii ce nu au loc în ţară
Iar gerul mă atinge cu silă.
Steaua a încremenit pe vecie,moarte
Păsările îngână ecoul viforului groaznic,
Rănile din suflet îmi sunt rupte
Acum gerul face dreptate.
Ce dulce ar fi dacă nu mai gerul
Mi-ar strivi carnea şi oasele simple...
Dorul de tine îmi umple
Sufletul ce e fără suflu şi îmi rupe greul
Echilibru în mine şi anume tu să fii fiinţa mea.
Şuieră duios gerul,de frig fulgii cad morţi
Pe pământul de frig deşertificat,iar oamenii
Mai mult îngropaţi şi uitaţi
De blândul soare îşi plâng soarta,munţii
Falnici zâmbesc dispreţuitor la ei ,cei nevinovaţi.
Nu mai pot scrie,cuvântul îmi distruge
Creierul,mâna cade moartă lângă trup,să vreau
A visa nu mai pot,gerul m-a făcut veşnic,să iau
Un leac aş vrea,dar nu ştiu care,îmi plânge
Inima după soare,după mare dar şi după tine,da
I-am venit de hac gerului,tu eşti unicul meu leac.
Din volumul Pietre si Inimi, publicat in anul 2015
vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.