Magia
Privind vrăjit nuanțele de verde, gândesc: de-aș povesti lumii misterul eternității născute-n efemerul unei simple culori, cine m-ar crede? Sau de-aș povesti că port în buzunar un cristal de cuarț aproape magic, sigur aș fi privit ciudat și în mod tragic m-am decis să tac. Aș vorbi-n zadar. Lumea nu-i pregătită pentru-a ști că oricând se poate naște-a doua oară. Condiția-i s-accepte-ntâi să moară, să renunțe la măștile ce-o fac să pară și să-și rabde soarta pentru-a fi. Așa că privesc pierdut oceanul verde, cu valuri de nuanțe ce-mi șoptesc să mă las pătruns de verdele vrăjit și de norii albi și-azurul infinit, pentru că toate-s darul meu ceresc și să
tac, căci nimeni nu m-ar crede!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.