Un brad de-argint cupolă își clădește prin gard de negre pietre,
Metale ruginii se nalță în sideful razelor de toboșari;
În stupi invazie de plastice -subțirimi de arse energii solare,
O coșcovită ferestruică prin care curge-o plantă lunguiață.
Din crucea fosilizată se preling lacrimi de cenușă,
Muntean tatuaj pe crengile cernite la pământ;
Au văruit cocorii cu grâu câmpiile de nori în rânduri,
Albaștri nori, căzuți, majorete de portocal în sânul ierbii.
Albe reliefuri pe strada scării, îmbobociri de paradisuri,
Lăcaș de roze sângerii din piatră răsărit-a;
Meleaguri bleu și coconi în haine maro de eden,
Înfloritoare văluri printre degete de gheață roșie.
Iedera își destupă rădăcini și se-ntinde pe azuriul lemn;
Aici îmi vine să plâng cuprinsă de sublimul crâng,
Aici îmi vine să râd și să culeg tot verdele în buchet,
Prin sămânțoase floricele cu muguri coliere.
Dulce-i strada unde mă aflu că nu duce nicăieri,
Și-mi plac culorile verzui din temple-catedrale,
Și-mi place hornul unei case, cum se-ntinde somnoros pe-o țiglă;
Delfinii au ieșit din sticlă și zboară înspre tărâmuri acre de portocală.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.