Mamă, iubire șI flori - Gabriel Stanciulescu
Poezie adăugată de: Gabriel Stanciulescu

    luni, 20 noiembrie 2017

Mama, iubire și flori

Păstrez imortele în vaza albastră,
Le iubesc tăcut, dar ele mă întreabă,
Unde e mâna ce a pus într-o glastră
Florile, fără a spune o silabă?

Ezit, printre frazele ce-mi fură privirea,
Se uită discret, și încerc să răspund:
E-n Cer de un timp, i-am luat eu iubirea
Și tot ce-a avut, mai frumos, mai profund.

Iubea orice floare cu patima vieții,
Cu greu adormea, privind spre fereastră,
Un vers îngânam, cum îngână poeții
Arome de flori veneau dintr-o glastră.

Primea din natură iubire divină,
Iubea cu forța unui suflet curat,
Pe noi ne privea cu un soi de lumină
Ce nu o mai simțim, dar nu am uitat.

Și în fiece zi, când ceasul mă scoală,
Refac pașii ei, admirație-n culori,
E-n mine un dor, e în mine o boală
De îmi vine să mor… în curtea cu flori.

Autor: Gabriel Stănciulescu



vezi mai multe poezii de: Gabriel Stanciulescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.