Mama
Nu ştiu când, cum s-a-nceput,
Nici nu pot să îmi dau seama,
Când gângurind făr-să fi vrut
Mi-am exprimat primul salut -
Exclamând serafic: ,,Mama!"
Eram prea mic, să pot să ştiu
Ce va însemna, acest cuvânt,
Dar peste ani pot ca să scriu:
Mi-e drag şi veşnic este viu -
E cel mai sfânt de pe pământ!
Nici-unul nu mi-e aşa de drag
Ca mama, când eu strig la ea...
Când sufletul mi-e trist şi vag,
Când m-aşteaptă seara-n prag
S-o îmbrăţişez cu dor aş vrea.
S-o strâng la piept şi să-i sărut
Mâinele-i dragi, ce-au legănat,
Veghind la patu-mi cu-aştenut
Prin dragostea-i de neîntrecut
Când ,,nani! nani!’’mi-a cântat.
Nu ţin să ştiu, dar mult ’nainte
Făr-a gândi, şi a-mi da seama,
Din dragostea ei cea fierbinte
Mi-a încolţit în mica-mi minte,
Şi-a răsărit cuvântul: ,,Mama!"
De-ar fi necazu-oricât de mare
Prin încercări, de multe de ori,
Cuvantul ,,Mama,’’ mi-e-alinare
Ca-n razele-asemeni de soare,
Ca un balsam... din mii de flori.
Flavius Laurian Duverna
vezi mai multe poezii de: Duverna
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu sincere mulţumiri şi toată stima pentru Comentarii!
Duverna (autor)
joi, 10 martie 2016
Un text admirabil prin acuratete si traire.
teo.cristian
joi, 10 martie 2016
Te felicit sincer pentru acuratetea si tematica abordata atat de frumos!
mugur_m
joi, 10 martie 2016