MAMA - EVGHENI EVTUSENKO
Poezie adăugată de: CRITICUL BLIND

    sâmbătă, 21 martie 2015

MAMA

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasa:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă...şi-apropo, arăţi minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?...
Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te!
Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea.
Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalţi - nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei
prea lungu-mi calvar,
când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama - totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim
la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,
şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viaţă.



vezi mai multe poezii de: CRITICUL BLIND




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Ma bucur Danuta ca-ti place aceasta poezie. Daca ai ocazia citeste acest poet....scrie la fel de frumos ca si ESENIN...

stiu ca-ti place ....fapt pentru care ti-l recomnad cu caldura....si este in viata...si cred ca este cel mai mare poet rus in viata ...

este parerea mea ..si ma repet ...scrie la fel ca ESENIN...

Consideratie...
CRITICUL BLIND (autor)
duminică, 13 septembrie 2015


Impresionant comentariu Lorelei..

Lorelei ce nume frumos..

Cu drag,
Flori
flori.paun
joi, 11 iunie 2015


Vai ce poezie ! Multumesc criticului bland pt postare ...Nu m-am putut abtine sa nu apara in coltul ochilor o lacrima poate si pt ca sunt mama de baiat... Poate peste ani cand voi fi la raspantia dintre patru zari baiatul meu va intelege ...iarta-ma mami
lorelei
joi, 11 iunie 2015


De dorul de mamă ,probabil.
ALapis
duminică, 22 martie 2015


Oare de ce azi au fost destule poezii adresate mamei ?....Intrebare retorica...:)
Adina Speranta
duminică, 22 martie 2015


Este o realitate acest poem.E poezie pură.Multumesc.
ALapis
sâmbătă, 21 martie 2015


multumim Critic Blind pentru aceste postari
petrica_c
sâmbătă, 21 martie 2015