Până-a-mi fi dat a merge să-nvăţ
hărţile fuseseră colorate.
Când m-am rugat şi-am stăruit
regii mi-au spus că n-a mai
rămas de explorat nimic.
Totuşi eu pornit-am la drum, dar
oriîncotro m-am îndreptat
m-am izbit de istorici, purtând
coroane mortuare şi brâie
de dinţi falşi; iar în
pustiuri dam de pietre de hotar şi de turişti.
Până şi peşterile aveau mucuri
de lumânări, inscripţii mâzgălite-n beznă
la iuţeală. N-am putut
sosi la timp niciodată. Mereu
numele ajungeau înaintea mea.
Acum că-s bătrân, ştiu că
eroarea mea pornea de la
recunoaşterea hărţilor. Obosite
monumete înalţă ochii.
Daţi foc atlaselor,
strig băncilor din parc; şi treceţi
dincolo de cenotafe,
fluturând un stindard fără steme
de-a curmezişul străzii, dincolo
de colţ
într-o nouă ţară fără geografii
cu-o scânteietoare plajă de săgeţi.
Traducere de Ion Caraion
vezi mai multe poezii de: Margaret Atwood
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.