De ce oare mi-i ticsită mintea
cu totemuri sau cu oase?
De ce văd în beznă
aruncate pieile, feţele aninând
fără mişcare?
Odată, într-un loc mai cald,
le-am privit cum dănţuie,
un veşmânt calm le era dănţuiala;
cerbul avea copitele de lână,
şarpele părea un balaur în dimineaţă;
însă-am adormit şi i-am uitat.
Şi-n noaptea aceea lungă
furişându-se, animalele ieşit-au
prin vizuinile ochilor mei orbi;
şi s-au dus într-altă partea-a pădurii,
lăsând în urmă-le măştile.
Traducere de Ion Caraion
vezi mai multe poezii de: Margaret Atwood
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.