Ma-mpac cu frunza care cade,
Ma-mpac cu anii ce se duc,
Ma-nchin spre tinerele mlade
Si ma alin cu fraged suc.
Ma-mpac cu gândul c-o sa vina
Un ceas când lunca va cânta –
Si-mbujorata de lumina
Eu n-am sa fiu în preajma ta.
Ma-mpac cu tot ce nu se-ntoarce,
Alung acel stravechi fior
Ce-ntreaba: cum sa se îmbarce
Spre vesnicii, atâta dor?
Ma-mpac cu unda trecatoare,
Ma-mpac cu datina tarânii,
Ce ne va duce de sub soare
Asa cum ni se duc batrânii.
Dar cât va arde-n mine focul
Slavitei vieti – ca-n alte dati
Eu nu m-aplec, nu-mi frâng mijlocul
În fata vechii nedreptati.
Eu nu ma-mpac cu cel ce minte,
Striveste semenul si-l fura,
Pe dusman nu-l cat la cuvinte,
Ci dupa fapt îi iau masura.
Eu nu ma-mpac cu cel ce schimba
Surâs si lacrima-ntr-o marfa,
Nu-l cred pe diavol când îsi plimba
Un deget îngeresc pe harfa.
Cu cel ce revarsarea vietii
O vrea întoarsa în pamânturi
Si smulsa floarea tineretii
Ca frunza vesteda în vânturi,
Cu cel ce unda-nvolburata
O vrea ucisa la izvoare,
M-oi razboi neîmpacata
Atât cât voi avea suflare.
Atât cât îmi e dat norocul
Sa simt tarâna sub calcâie,
Slavitei vieti pazi-voi focul,
Înalt si slobod sa ramâie.
vezi mai multe poezii de: Maria Banuș
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.