Brațe calde, buze moi și-o tristețe insipidă,
Ochii tăi, iubite-s orbi, zac închiși în răni adânci,
Însă focul meu teribil, o să poată să-i deschidă,
Și-am să îți arunc tristețea până dincolo de stânci.
Nu mai coborî din slavă, unde crește-n van noblețea,
Tu te-ntinde printre iaduri și de flăcări să mă-apuci,
Am să îți purific geniul, versurile și tristețea,
Ca un alt Hristos profetic, pus cu rimele în cruci.
Lasă cuiele să intre să te văd ca pe-un deliciu,
Vine iarna să ne-aducă brazii verzi umpluți de ger,
Știu că pentru unii moartea e supremul sacrificiu,
Însă cum să te mai bântui, dacă te înalți la cer?
Ia în seamă vorba mea și rămâi etern cu mine,
Stăpânește-ți veșnicia, înserările și fala...
Toarnă-mi tu lumină-n sânge și Hristoși printre destine,
Căci nu vreau să mor pustie, ca Maria din Magdala.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.