Cunoștințe peste cunoștințe - Marin Sorescu
Adăugat de: Adina Speranta

Uite, animalele nu mai stau în cuști, deoarece sunt domestice. Adică toate sunt animale civilizate. Așa că e bine să nu vă strâmbați la cai sau să scoateți limba la oi, că râd de voi. Este un animal foarte folositor vaca, și ce suflet bun are, săraca. Să vă mai spun că și purcelușii folosesc foarte mult săpun? Ei știu cu toții mai bine decât unii dintre voi că nu te poți spăla cu noroi. Toate oile pe care le vedeți dincoace formează o turmă (Mirela, iar ai rămas în urmă!). Și oile lucrează lapte, brânză și smântână. Dar datoria lor de căpetenie e să ne dea flanele de lână. De altfel, să vă spun drept, lor nici nu le place să poarte vara cojoace. Singure merg, o dată pe an, să se tundă la cioban, cum mergeți voi cei mai mici la „Ciufulici". Numai că oile nu au pretenția, când le taie lațele nenea Stan, să le pună călare pe un lup sau pe un aeroplan. Oile știu munții noștri pe dinafară, că ar putea să vorbească despre ei la școală.
Auziți vuietul ăsta ca de grădiniță de scandalagii? Ne-apropiem de păsări. Tii! Tii! Rățuștele iar se ceartă pentru jucării! Dar pe voi vă rog să fiți cuminți. Puii pe care-i vedeți aici încă nu sunt fripți. Uitați-vă bine: cu câtă poftă ciugulesc ei vitamine. Găina care se plimbă printre ei, cu atâta fală, e o cloșcă, adică o incubatoare naturală. Ea a tot dat ocol cuibarului și are bunătatea să clocească singură ouăle, când se întrerupe electricitatea. Năzdrăvanul ăsta roșu, l-ați ghicit, este cocoșul. Găinile îl urmăresc pas cu pas, pentru că e singura pasăre cu ceas. Dar ceasul lui nu se vede, întrucât îl poartă undeva în gușă ori în gât. De fapt, e un deșteptător mai mare pe care-l pune să sune când soarele răsare. Așa. Am ajuns și la lac, unde fac rațele cele bătrâne „mac-mac" și unde gâștele se scaldă și fac și ele toate boroboațele. Vedeți gâștele și rațele? Arză-le-ar focul să le arză! Stau pe apă ca pe varză! Și toată ziua (vezi că le sperii!) beau doar apă, ca șoferii. Și pentru că a venit vorba: unde-o fi mașina aia? Că nu ne-o fi luat-o gaia? Dar nouă tot nu ne pasă. Avem cu ce merge acasă, să nu-ntârziem de la prânz: încălecăm pe câte-un mânz.

Marin Sorescu - Unde fugim de acasă

vezi mai multe texte de: Marin Sorescu



Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.