Mi-e dor de codrii falnici și-nverziți
În care mii de păsări cântă-n cor,
De munții maiestuoși și-nzăpeziți,
Cu peisajul lor încântător,
De râul tot mereu exuberant,
Ce-și poartă apa limpede prin văi,
De marea cu sclipiri de diamant
Pe care-aruncă soarele văpăi!
Mi-e dor de anii mei înfloritori,
Când din înalt mă ocrotea o stea,
Mi-e dor de ochii tăi surâzători
Și de-al tău chip senin, O, mama mea!
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.