- Coboară iar din Făgăraș zăpada,
Sub un cojoc de ger se-ascunde marte,
Stau lângă foc vrând să-i dezleg șarada,
Dar primăvara mea e prea departe
Și mă întreb cuprins de îndoială:
Să fie oare blestemată luna
Cum n-a mai fost demult? Ce învoială
A încheiat cu babele? Niciuna
Nu vrea salcâmii albi să-i vadă-n floare,
Magnolii dezbrăcate la fereastră?
Mă uit spre cer și viforul mă doare,
Când visele le-mpachetez sub lastră.
- Şi totuşi dinspre sud un vânt adie,
Aromele sunt dulci, orientale,
Mai e puţin şi-atâta poezie
Va inunda cetatea... În sandale
Cu tocuri lungi vor defila zambile,
Zăpezile-şi vor aduna covorul,
Iubirea mea, vezi tu,-n aceste zile
Cuprind în palme timpul. Mărţişorul
E o poveste veche, ai răbdare,
Ne mai despart doar câteva momente
De verdele-absolut întins la soare
Unde-am trăit atâtea sentimente.
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
vezi mai multe poezii de: nutzu