Metamorfoza
Adăugat de: Sagittarius

Norbert anticipase de mult că acest moment va sosi; avusese această premoniţie, dar sperase să se fi înşelat. Pentru că nu dorea să se întâmple, dar nu avea cum să se opună destinului. Nu ştia când, cum, sau ce urma să se întâmple, dar ştia sigur că va fi ceva; o voce interioară parcă-l avertizase în legătură cu această problemă. Până atunci, fusese un om normal, ca toţi ceilalţi, din jurul său, însă din acel moment… Oare în ce avea să se transforme? Era conştient că se va schimba, dar în ce?! Nu avea habar ce va deveni. Ar fi vrut să pună capăt procesului de metamorfoză, dar cum?! Întreaga sa fiinţă se opunea, cu toată forţa, însă degeaba! Nu avea şanse; odată început, nu putea stopa procesul, orice ar fi făcut. Şi de fapt, ce ar fi putut face?
Nici măcar nu era ca-n filmele de groază, pe care le vizionase deseori, ca să aibă măcar iluzia că ar şti despre ce ar fi vorba… Nu simţea nici o durere, însă era îngrozit doar la gândul că… Privi neputincios spre mâinile sale; mâinile sale, până atunci frumoase, îngrijite, cu multă atenţie. Desigur, totul pornea de la extremităţi. Iar schimbarea începu cu unghiile, care-i căzură, fără ca el să poată interveni, în nici un fel. Nici să protesteze nu avea putere. Ar fi strigat, cumva, după ajutor, în speranţa că ar putea fi auzit, dar orice sunet i se oprea, înăbuşit, undeva, în piept, de parcă ar fi uitat cum să vorbească şi nu mai putea articula nici un cuvânt. Şi atunci?! Tot ce-i rămânea de făcut era să asiste la nedorita-i metamorfoză... Nici o picătură de sânge nu-i cursese, deşi rămăsese brusc fără unghii. Apoi, la ambele mâini, cât şi la picioare, unul dintre degete, de parcă până atunci ar fi fost în plus, inutil, se retrase, în cele din urmă dispărând. Iar pielea îşi pierdu elasticitatea, culoarea schimbându-se şi ea, treptat, începând de la vârful degetelor, continuând spre braţe, spre umeri, într-o nuanţă de gri, continuând cu repeziciune, până ce întreg trupul căpătă aceeaşi culoare. După care, între cele patru degete subţiri şi lunguieţe începu să se contureze o membrană subţire, ce le unea, întocmai ca la unele păsări.
Şi dintr-o dată, procesul se acceleră, pe neaşteptate. Mâinile i se micşorară, la fel şi picioarele, ba chiar întregul trup; din tipul de altădată, înalt, atletic, rămăsese o chestie gri, scundă, cu pielea cenuşie şi cu câte patru degete la fiecare dintre membrele superioare şi inferioare, unite între ele printr-o membrană subţire. Doar capul i se mărise nefiresc, în raport cu trupul firav, lipsit de musculatură, pierzându-şi rapid întreaga podoabă capilară, cu care până nu demult se mândrise peste tot; acum îi rămăsese doar o chelie gri, mult alungită la spate, după cum avu ocazia să simtă, ducându-şi mâna spre creştet. Nici nu dorea să-şi imagineze ce se întâmplase oare cu ochii lui cei albaştri, a căror privire era mereu în căutare de senzaţii tari şi care provocau uimire în jur, în rândul celor ce se încumetau să-i privească… Hainele, care cu doar câteva clipe înainte păreau că vor plezni pe trupul său zvelt, atletic, atârnau acum inert, mult prea lungi şi mult prea largi.
Nu avea curaj să se privească în vreo oglindă, deşi ştia că una se afla în apropiere. Încercă vreo câţiva paşi, însă se dezechilibră, neştiind cum să centreze greutatea noului corp, pe picioarele subţirele, lipsite de vlagă, nefăcute parcă pentru mers. Prin urmare, renunţă la această tentativă. Se aşeză îngândurat, întrebându-se de ce păţise aşa ceva? Deşi parcă ştiuse dinainte că astfel se va întâmpla. Cu toate astea, spera să se fi înşelat… Dar mâinile gri, cu patru degete, unite între ele, cât şi întregul corp, îi dovedeau că nu se înşelase, deloc. Totul se întâmplase, cu adevărat! Ce urma, din acel moment, nu ştia… Rămânea de văzut. Dar cum să iasă astfel în lume? Cum să se prezinte colegilor, prietenilor, tuturor celor ce îl cunoşteau? Însă nu aşa… Aceste gânduri şi multe altele i se înghesuiră rapid în minte, nedându-i pace. Simţea cum îi zvâcnesc tâmplele, dar nu găsea soluţii la aceste probleme ivite pe neaşteptate.
În cele din urmă, făcându-şi curaj, se ridică totuşi în picioare. Dar când să facă un pas, se împiedică în hainele ce atârnau neglijent pe el şi era cât pe ce să cadă; ba chiar căzu, cu o bufnitură scurtă, fără a se lovi.
- Ce faci, iubitule? auzi un glas cunoscut, din apropiere.
Ar fi vrut să răspundă, dar se temea că nu ştie cum. Tânăra de lângă el întinse mâna, să aprindă veioza. La lumina ei, privi ceasul de la mână. Murmură, ca un fel de reproş:
- E de abia 02.30… Iar de dimineaţă trebuie să ne trezim foarte devreme… De ce stai pe jos? Ai căzut din pat?
În aşteptarea răspunsului, femeia privi nedumerită spre iubitul ei. De abia atunci observă că era agitat. Transpirase abundent şi gâfâia, ca şi cum ar fi depus cine ştie ce efort, cu doar câteva clipe înainte. Se îngrijoră.
- Iubitule… Ai păţit ceva?
- Ăăă… Mâinile mele… picioarele… părul… ochii… reuşi el să articuleze, privind înspăimântat spre membrele sale superioare.
- Ce-i cu ele?! nu înţelese tânăra, nezărind nimic în neregulă.
- Ăăă… Nimic, se linişti el, în cele din urmă, privirea limpezindu-i-se şi observând că totul era normal, în privinţa persoanei sale; nu avusese loc nici o metamorfoză, aşa cum fusese convins că se întâmplase, deci, nu se transformase în cine ştie ce ciudăţenie gri, scundă şi diformă, aşa cum fusese convins cu câteva clipe în urmă.
- Cred că citeşti prea mult, privi ea spre cartea SF, rămasă deschisă pe noptieră, la o pagină oarecare. Din cauza asta, ai coşmaruri… Ar trebui să treci la locul tău, să încercăm să dormim, totuşi. Măcar vreo câteva ore.
- Da. Sigur. Ai dreptate. Ar trebui… o aprobă Norbert, reuşind să revină la locul său, lângă ea, în pat, pentru a-şi continua somnul.
Iar noaptea îşi urmă cursul ei firesc…