viaţa m-a jucat la ruletă
m-a pierdut şi m-a recâştigat de-atâtea ori încât
nu mai ştiu a cui sunt
de fapt nici nu-mi pasă
târziu prind caierul nopţii în furcă
torc fire de-ntuneric
pentru cămaşa bărbatului meu
mereu absent
când obosesc
îmi aşez capul pe lespedea timpului
aşteptând ca-n buclele răsfirate
să se-mpiedice lumina primei zile a facerii
cei care mă văd se tem
aşa se cuvine
mi-a fost îndeajuns lătratul zilnic al furtunii
mugetul mării ce-şi cheamă-n pântece titanii
tăcere le-am strigat
tăcere
de-atunci mă întreb
cui îi pasă ce simt
sau poate ţie
cel care-ai ascuns meteora sub tâmple
***
întotdeauna am mizat pe roșu
știam că dacă merg pe mâna ta am noroc
poate am câștigat
poate doar mi-am îmbogățit sufletul
cu metafore colorate
ești a mea așa cum sunt al tău
la căderea cortinei
îmi teși din razele lunii punți
să port curcubeul de mână
până pe tăblia ruletei unde magnolia
a-mpodobit fiecare număr cu fantezii
transformând noaptea într-o primăvară despletită
lângă tine nu mă înspăimântă
nici pendulul când râde sacadat
nici ploaia care toarce fulgere
printre blesteme și lacrimi
respir liniștea buzelor tale
și mă răcoresc
te simt adânc
ești înlăuntrul meu
îmi înflorești sufletul
ca metafora versul
când pășesc împreună
prin orașul dintre stânci
liliana trif & ioan grigoraș
vezi mai multe poezii de: nutzu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.