Tren de oraș, închis în subteran,
Și condamnat să stea ascuns pe viață,
Ai vrea și tu traseu aerian
Sau dacă nu, măcar de suprafață.
Că toată ziua mergi doar prin tunel,
Dar nu te-ncântă c-ai viteză mare,
Ci ai dori să poți ieși nițel
Să te-ncălzești ca șarpele la soare.
Și știu că ești mereu nemulțumit,
Că niciodată în al tău voiaj
Din zori de zi și pân' la asfințit
N-ai șansa să privești un peisaj.
De-aceea aprig șinele scrâșnești,
Te clatini și-ai o inimă meschină,
Să te răzbuni ai vrea, însă greșești,
Căci călătorii nu au nicio vină.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.