Mi-e dor de Eminescu
Trecut-au ani ca o poveste
De când Luceafărul s-a stins,
Dar pentru noi, încă mai este
Pe boltă veșnic neînvins.
Pe toți de-acolo ne veghează
Cu-al dragostei sale tumult
Cu raze mii ne-mbrățișază,
Căci ne-a iubit atât de mult.
Când l-am aflat întâia oară,
Poemul când i l-am citit,
Eram în primii ani de școală
Și ca poet el m-a vrăjit.
Și astăzi mă impresionează
Cum el a reușit să fie,
Un Harap Alb cu mintea trează
Luceafăr unic în poezie.
Simt umbra lui și-acum neștearsă
Simt harul său nemărginit,
Privirea-i mândră și frumoasă,
Spre steaua care-a răsărit.
Cu pana lui muiată-n soare
A preamărit ce-i mai frumos,
Și-a încondeiat vechile tare
De la cei mari și pînă jos.
Ce minunat a cântat dorul
Cu tot ce are mai presus,
A binecuvântat amorul,
Prin Cupidon mic spiriduș.
Și astăzi printre rămurele
Cu veselul lor ciripit,
Se-ascund sfioase păsărele
Din zori, până la asfințit.
De dorul său codrul foșnește
La fel,.. cu-al frunzelor ecou,
Iar teiul său drag înflorește
Și-acum pe-aleea din Copou .
Mi-e dor de chipul tău bădie
De zâmbetul tău optimist,
Tu ți-ai dorit mereu să fie
Poporul tău mai progresist.
Tu ne-ai lăsat ca profeție
Un vis al tău recunoscut,
Să-avem o dulce Romanie,
Cu-ai noștri frați de peste Prut.
Rămâi un simbol în poezie
Cât va fi neamul românesc,
Slăvit al tău nume să fie
De-a pururi !....asta ți-o doresc !
Iar când te voi afla prin stele,
Smerit în fața ta rămân,
Părtaș al visurilor mele,
Poet cu suflet de român !
Mihai. Evoescu
Bucuresti 15.06.2020
vezi mai multe poezii de: Evoescu Ion Mihai
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.