Microbii și Natura
Adăugat de: Victor Borziac

Omenirea a trăit întotdeauna în armonie cu natura. Microbii sunt parte a naturii. Exista cândva o simbioză perfectă și în mediul microbian. Savantul român Victor Babeș a fost primul care a propus-o drept metodă de tratament. Meritele sale au fost recunoscute pe plan mondial. Cu alte cuvinte, microbii să se bată între ei în folosul omenirii. Astăzi se dă o luptă pe toate fronturile împotriva acestora. O luptă nu doar inutilă, dar și periculoasă din cauza efectelor imprevizibile. O luptă cu morile de vânt, dar foarte profitabilă. Am ajuns să trăim cu toții într-un mediu steril. Unele apartamente ale noastre sunt adevărate săli chirurgicale. Și ce am obținut în schimb? Pe domeniul publlic se plimbă șobolanii. Să se plimbe, zic, fiindcă și ei sunt parte a naturii. Să fie ocrotiți prin lege nu doar ei, dar și microbii! Epidemia de coronavirus din 1890 a durat doar trei ani, poate din motivul că nu se cunoștea nimic despre ucigașul invizibil. Astfel toate remediile folosite au avut marele avantaj de al proteja mai mult decât al combate. Să sperăm că nu vom reuși nici noi și la anul vom cădea la pace. Dar nu de tot, pe o perioadă timp. Fiindcă microbii sunt parte a naturii.

23.09.2021


Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.