Îngerului meu - Miguel de Unamuno

Prinde-mă-n braţe, înger al meu,
făcând din aripi norul ce nu trece;
ai grijă de mintea ce contemplă mereu
chipul Domnului, în râul ce ne petrece

în destinat abis. Ţie-Ţi mărturisesc
c-atunci când mă-ntorc la casa părintească
nu-i mai senină întâlnire omenească
decât a contempla la toate ce iubesc.

Iată, înger al meu, cum viaţa mi-a scurtat
trudita cursă-n care zi de zi mă tot neg,
în ea nu poate-ncape sufletul chemat

de Dumnezeul său. De-ar fi ca moartea să-mi aleg
pentru-a Te întâlni, unica ce-o accept resemnat
e moartea pentru adevărul gol şi întreg.

Traducere de Carmen BULZAN



vezi mai multe poezii de: Miguel de Unamuno




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.