Jurnalistica lui Eminescu - Timpul, 1 decembrie 1879 - Mihai Eminescu
Adăugat de: Adina Speranta
S-apropie începutul sfârșitului.
De acum, după ce și răscumpărarea drumurilor de fier e terminată după pofta inimei d-lui Brătianu și după ce d-nii deputați au dat dovezi splendide și suficiente despre elasticitatea tinerelor lor conștiințe în cestiunile vitale ale țării, se va începe un alt joc de bursă în toate diminețele, acela al împământenirii individuale.
Se aude de ex. că d. Brătianu, cu ocazia votului răscumpărării, nu aștepta decât o probă oarecum supremă de docilitatea și elasticitatea conștiinței ciracilor săi în cestiunile cele mai grave și acum, această siguranță câștigată, se va începe realizarea treptată și prin admiteri individuale a categoriilor promise de marii noștri oameni de stat ocultei „Alianțe izraelite“.
Cu acest chip ingenios se vor crea încet-încet condițiile juridice ale desfacerii cu toptanul a României, condițiile de drept a acelora cari sunt meniți a moșteni statul și nația românească pe acest pământ.
Și moștenitorii vor veni curând să-și solicite moștenirea.
Cele 250 de milioane votate pentru răscumpărarea drumurilor de fier, suta de milioane pentru cheltuielile de război despre care roșii tac încă asemenea peștelui, cele 65 de milioane pentru deficit și calea Ploiești—Predeal, milioanele pentru Mărășești—Buzău, în fine milioanele ce le vor vota grecilor pentru mănăstirile închinate, toate aceste vor apăsa în curând bugetul într-un mod atât de îngrozitor încât va suna ceasul desfacerii cu deridicata a averii statului român și atunci noii cetățeni, apelând la capitalurile străine, le vor putea cumpăra pe prețuri de nimica.
Poate că moșiile acestea ale statului vor ajunge pentru a se plăti datoria publică, însă, în momentul în care nu vom mai avea datorii, nu vom avea nici țară.
Astfel vro câțiva ani de guvernare roșie sunt îndestul pentru a stârpi condițiile de existență ale poporului pe secole înainte.
Răscumpărarea drumurilor de fier e un dezastru financiar care, într-un moment de nevoie, de război bunăoară sau de complicațiuni exterioare, se va dovedi că ne-a ucis cu totul creditul, încât n-am avea nici de unde să ne înarmăm. Ușurința cu care s-a votat a uimit nu numai pe români, ci și pe străinii ce locuiesc în țară și cari nu pot fi cu totul indiferenți la soarta acestui pământ.
Dar pe lângă ușurință suntem datori a ținea seamă și de reaua-credință evidentă care a domnit la votarea proiectului de răscumpărare.
Există o oră reglementară a închiderii ședinții și, când aceasta sună, prezidentul e dator a întreba Adunarea dacă ea voiește sau nu să prelungească ședința și până la câte ore anume.
D. C.A. Rosetti a lăsat această oră să treacă, făcând astfel pe toți să crează că, după mântuirea discursului ținut în ora reglementară a închiderii, va și urma închiderea ședinței. Mulți din deputați, mai cu seamă din opoziție, erau parte în salele secțiunilor, parte au plecat după ora reglementară de închidere.
Când d. C.A. Rosetti a observat că o seamă din cei mai însemnați membri ai opoziției se duseseră, a propus prelungirea ședinței până la terminarea cestiunii.
Astfel, la 10 ceasuri noaptea, ca și când ar fi dat tătarii, s-a terminat votarea unei legi care, privită în sine, nu avea nevoie de grabă, ci din contra de-o lungă și minuțioasă discuțiune.
Mirată de-o asemenea procedură de codru, opoziția în momentul votării legii a părăsit sala, de vreme ce față cu faptul pur și simplu al majorității prin număr nu mai rămânea nici o discuție când acea majoritate condusă de instincte de bursă.
Dar cu asemenea procedări de codru suntem deprinși. Ne aducem aminte de ciudata întâmplare când majoritatea actuală s-a constituit în colegiu electoral al județului Suceava, alegând deputat pe d. Morțun, care n-avea nici voturile alegătorilor, nici mandatul biuroului electoral legiuit. Așteptăm încă multe asemenea minuni din partea actualei majorități a Adunării, așteptăm ca la ocazie ca să se constituie în sinod și să aleagă pe d. Sihleanu mitropolit al Ungro-Vlahiei.
Distribuie: