Nu e aşa ca vom fi fericiţi ?... - Mihai Eminescu
Adăugat de: Adina Speranta

3 iunie 1882

Dulcea şi draga mea copilă,

În caz de lipsă de bani, care te-ar împiedica să vii, te
rog scrie-mi şi poate să-ţi pot trimite eu.
Cîteva zile am avut mult de lucru şi de aceea de
alaltăieri nu ţi-am scris.
Şi de aceea sunt atît de mîhnit că nu eşti aici şi am
atîtea gînduri, încît nu-ţi pot scrie pe plac şi în toată liniştea.
Nicuţa mea, dulcea mea Nicuţă !
N’est ce pas, que nous serons hereux ... foarte, foarte,
nesfîrşit de mult.
Cînd gîndesc la neagra mea atitudine, la mizeria
sufletească de care am fost capabil, mă simt atît de puţin
vrednic de tine, atît de om de nimic, încît aş intra în pămînt.
Eu singur n-am ştiut niciodată, n-am ştiut pînă acum ce
mult dragă îmi eşti, ce mult scumpă eşti pentru mine.
De acum m-am învăţat minte şi nici nu mai trăiesc nici
nu mai mor fără tine.
Avem să fim, nu te înduri, cei mai fericiţi oameni din
lume. Avem să fim ? Dacă mă vei iubi, avem să fim, căci
pentru mine viaţa s-a încheiat pentru totdeauna, căci tu eşti
cel întîi amor al meu şi vei [fi] cel din urmă, unicul precum şi
unică eşti, aşa mititică şi gingaşă şi cochetă pentru al tău
Eminescu
N.B. – Te jenează că scriu numai pe-o pagină, Mimi?
Zău dacă am două fire de nisip în casă şi asta-i cauza.
Pînă ce scriu a doua pagină se usucă cea dintîi. Mîţule,
Măi Mîţule, mînca-ţi-aş ochii !

[I.E. Torouţiu, Loc. cit. p. 151-152]

vezi mai multe texte de: Mihai Eminescu