MĂ TÎNGUI CA UN STIH DIN PSALTIRE
Gândul închinându-mi-l ţie;
Ore sarbede, ore de mâhnire,
Ore de veşnicie.
N-am sprijin, n-am argument;fără sens
O inima-a altuia în mine mai bate;
Se-ncercuie tot mai strâns şi mai dens
În juru-mi singurătate.
Câte zile, câte săptămâni, câte luni,
Câţi ani, câte veacuri sunt
De când o primăvară cu minuni
A înflorit pe pământ?
Amintirea paradisului e-n mine,
După umbra ta rătăcesc din loc în loc;
Uit că te-a furat spre ţărmuri străine
Fantastica pasere Roc.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Mihail Sadoveanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.