Ploua mărunt ca printr-o sită deasă.
Lungi fire ude atârnau din cer,
O zi urâtă, fără caracter,
Să nu-ţi goneşti nici câinele din casă.
Ploua molcom, metodic, consistent,
Cu o perseverenţă dezolantă
Şi-o nepăsare demoralizantă,
Pe gratis, fără nici un fundament.
Ploua stupid, ridicol, caraghios,
Pe caraghioşi ce-şi daseră-ntâlnire
Sub cerul răzvrătit pe-ntreaga fire,
Muraţi complet de sus şi până jos.
Din norii puşi pe fapte criminale
Ploua perfid, cu asiduitate.
Părea potopul din antichitate
Reeditat la vremurile-actuale.
Stam singur sub castanul rebegit,
Cu frunzele mustind de-atâta ploaie.
În jurul meu se-ncrucişau pâraie
Şi mă-ncerca un tremurat cumplit.
Am înfruntat natura detracată
Sperând că vei apare-ntr-un târziu,
Dar n-ai venit... Din cerul plumburiu
Ploua c-o insistenţă disperată.
O, înţeleg, gingaşa mea copilă,
Ţi-a fost, desigur, teamă că răceşti
O ploaie, chiar şi-n cazul când iubeşti,
Rămâne totuşi rece şi ostilă.
vezi mai multe poezii de: Mircea Manolescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mă bucur că ai citit cu plăcere această poezie, Mirela.
Nu ştiu dacă ai reuşit să vezi şi ce am postat miercurea trecută.
O seară frumoasă,
Mihai_Manolescu
miercuri, 30 septembrie 2015
Foarte frumoasă ! Îmi place și mesajul....
Întotdeauna citesc cu plăcere poeziile tale și ale tatălui tău.
Cu drag,
mirimirela
miercuri, 30 septembrie 2015