O gâscă tinerică
Şi foarte frumuşică
Ce înota alene, pierdută, visătoare
Sub razele senine... pe-o baltă oarecare,
Trezită fu, din vise, de-un peşte plin de graţii
Ce se porni să-i facă, din unde, declaraţii.
Îi spuse c-o adoră, că inima-i o rană
Şi dacă nu-l iubeşte, să-i dea măcar o pană,
Aşa, ca amintire...
Iar gâsca-nduioşată şi plină de simţire
Alese una mare pentru îndrăgostit,
Care plecă. Dar iată un alt nefericit
Îi luă degrabă locul şi cu o voce stinsă
Îşi declară iubirea eternă şi aprinsă.
O, fără dânsa, viaţa îi pare un coşmar
Cu chip de gospodină ce-l frige pe grătar!
Şi dacă nu îşi bagă de bunăvoie capul
În undiţă, o face pentru că el, săracul,
Mai are o speranţă, poate că una vană,
Să-i dea şi lui o pană...
La scurte intervale
Veniră după-aceea să-i cânte osanale,
O ştiucă ruginie şi plină de prestanţă,
Un crap puţin cam veşted (convins celibatar),
Ba chiar şi un ţipar.
Şi toţi doreau o pană, iar ea le da voioasă,
Adânc impresionată că e aşa frumoasă.
Nici nu gândea, sărmana, că este-mbrobodită,
Că mai la urma urmei, de fapt, e jumulită.
Când a băgat de seamă ce rău s-a maltratat,
Fu prea târziu şi gâsca în lac s-a înecat.
MORALA
I-a şoptit-o un rac, mişcându-şi cleştii:
- Când ştii că eşti o gâscă, nu te-ncurca cu peştii!
vezi mai multe poezii de: Mircea Manolescu