Nici nu mai simt, nici nu mai vad
Padurea-i toata un prapad
Mestecenii cu presimtiri
Se zbat in vant ca niste miri
Peste gradini un fum ciudat
Staruie greu ca un oftat.
Mama-ntr-un colt zambeste stins
Ca un cires de ani invins.
Durerea nu pot sa mi-o sting
Si tac si nu vorbesc nimic.
Instrainarea si-a infipt
In piept cutitu-i de argint.
Dar stiu ca taina asta grea
O intelege numai ea.
Nu-i mai simt, nici nu-i mai vad,
Padurea toata-i un prapad...
vezi mai multe poezii de: Mircea Micu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.