Ma dau risipei lent, in doze mici,
Prada nesatioaselor furnici
Ce-mi infasoara trupul ca un brici.
Ce-a fost, e-nchis in ora de clestar...
Am spart , cantand, pahar dupa pahar,
Tot invatand sa rad tacut si rar.
N-am fost in stare sa urasc nimic
Sortit sa ma-ntronez si sa abdic,
Sa cad mereu si iar sa ma ridic.
Acum ma duc incrancenat si straniu
Iradiat de propriu-mi uraniu
Purtand o lacrima in loc de craniu...
vezi mai multe poezii de: Mircea Micu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.