Misterul
...
În zidul Lui eu mi-am jertfit iubirea,
Ce-o ascundeam în pântecu-i matern,
Din moartea ei s-a înălțat zidirea,
Fie-mi durerea, blestemul meu etern!
...
O așteptam ca floarea răsăritul,
În ochii ei vedeam doar stropi de rouă,
Dar nu știa c-o aștepta sfârșitul
Iar moartea ei năștea zidirea nouă!
...
Mi-am lipit de pântecu-i urechea,
Să aud acolo viața cum mă cheamă,
Auzeam cum bate în trupul ei de mamă,
Zidirea-aceea ce-și căuta perechea!
...
Când lutul ars crăpa în miez de noapte,
Iar ce zideam se ridica-n zadar,
Din trupu-i viu am frământat mortar,
Să țină templul ce se năștea din moarte!
...
Și-am vrut apoi să urc până la cer
Să-L întreb pe El de ce n-a avut milă,
Mi-am pus pe umeri aripi de șindrilă
Și m-am pierdut în Unicul Mister!
...
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.