Scutură-ți pământule podoaba,
Căci noaptea moare ca baba,
Și nu uita să mai trăiești
Căci anotimpuri tu vestești.
Nu te grăbi să schimbi minuni
Căci pe-ndelete cad păgâni,
Acei oameni ce nu te ocrotesc,
Și podoabele nu-ți fericesc.
Gândește-te la cei ce dorm
În al tău sân, un veșnic somn,
Păstrează-le doar amintirile,
Ca să-ți murmure pădurile,
Te schimbă ca pe Adam și Eva,
Când moartea îți omoară slova,
Și nu te mai ferii de oamenii,
Care-și plâng semenii.
Pândește ale mele gânduri,
Caută ale mele rânduri,
În raze de soare eu trăiesc,
Și stropi de ploaie îți șoptesc...
Mă străbate un anume gând,
Care te strigă plângând,
Și norii sunt și ei martori
La ai prânzului factori.
Poate ai vrea să-mi șoptești ceva
Dar nu ai un anume cineva,
Care să-ți cheme ale tale triste vânturi,
Printre aripile a mii de fluturi.
Grăbește-te să mai cutezi câteva gânduri,
La mine în suflet cântă atâtea rânduri,
Care îți povestesc aiurea,
Ce nu ai vrea să schimbi cu ea.
De-ai putea schimba ceva și cândva
Vei putea oare să vorbești cu cineva,
Care te cheamă în a ei oază,
Cu flori multe într-o singură vază.
vezi mai multe poezii de: Mikail Andreev
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.