Mucenița Filofteia - Sfântuța României
Adăugat de: maria.filipoiu

MUCENIȚA FILIOFTEIA - SFÂNTUȚA ROMÂNIEI

Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxă o sărbătorește pe Sfânta Muceniță Filofteia, care a trecut în veșnicie la frageda vârstă de 12 ani.
Sfânta Filofteia a trăit la începutul veacului al XIII-lea în orașul Tarnovo din Bulgaria.
Filofteia a rămas orfană de mamă la o vârstă, dar nu a uitat învățăturile mamei, care era foarte credincioasă și i-a transmis dragostea pentru Dumnezeu și mila pentru cei sărmani.
Tradiția spune că Filofteia îi hrănea zilnic pe cei nevoiași, iar din acest motiv, tatăl ei rămânea fără hrană. Atunci când copila era trimisă cu mâncare la câmp, unde lucra tatăl ei, se oprea din și împărtea merinde sărmanilor pe care îi întâlnea.
Bunătatea ei i-a adus răzbunarea tatălui, care a hotărât să o urmărească, după intrigele mamei vitrege.
Când a văzut-o împărțind mâncarea celor săraci, a aruncat cu securea în ea și a tăiat-o la un picior, iar rana i-a adus moartea. Filofteia avea 12 ani la acel moment.
El a încercat să ridice trupul fiicei decedate, însă nu a putut. La scurt timp după ce Sfânta Filofteia a murit, o aură s-a pogodât asupra trupului ei. Nici mulțimea adunată nu au reușit să-i ridice corpul neînsuflețit. După rugăciunile preoților, trupul Sfintei Filofteia a putut fi ridicat, fiind dus în raclă la Mânăstirea Curtea de Argeș, unde se află și în prezent.
Se spune despre Sfânta Muceniță Filofteia că este ocrotitoarea României

Tradiții și superstiții de Sfânta Muceniță Filofteia

Sfânta Filofteia - „Iubitoare de Dumnezeu”, așa cum se traduce numele Sfintei Filofteia în limba greacă - este sărbătoarea care aduce binecuvântare credincioșilor, fiind marcată și de superstiții.
- Sfânta Filofteia fiind considerată protectoare a copiilor și săracilor, în această sărbătoare din Postul Crăciunului este dezlegare la pește.
- În tradiția populară se spune că Sfânta Filofteia este „aducătoare de ploi”, asemenea Sfântului Ilie, fiind considerată o sora mai îndepărtată a lui.
- Pe timp de secetă, fiind scoasă racla cu moaște la procesiune pentru ploaie, prin mijlocirea ei către Dumnezeu, cerul slobozea ploaia de fiecare dată.
- Credincioșii sunt îndemnați, ca în această zi să nu lucreze la muncile agricole și să nu folosească toporul sau cuțitul nici pentru a prepara mâncare. Această superstiția amintește de modul în care Sfânta Filofteia a fost ucisă cu obiect ascuțit.
Cei care respectă această „lege nescrisă” vor fi ocrotiți de „Sfântuța”, așa cum mai este numită Sfânta Muceniță Filofteia.
- Ea protejează tinerii, mai alea fetele, despre care se spune că le ajută să se căsătorească și să aibă o viață liniștită.
- Din bătrâni se spune că tinerii care vor să se cunune în curând trebuie să meargă pe 7 decembrie la racla cu moaștele Sfintei Filofteia.
- Rugăciunile spuse la căpătâiul ei fac minuni, conform tradiției.
- Pentru că Sfânta Filofteia este ocrotitoarea oamenilor săraci și nevoiași, în această zi e bine să se ofere pomană copiilor nevoiași. Dacă aceștia primesc haine și hrană caldă, cei care le-au adus bucurie vor fi feriți de probleme și boli.
Pentru minunile în care Sfânta Filofteia este mijlocitoare către Dumnezeu, credincioșii trebuie să se roage cu evlavie.


Rugăciune către Sfânta Filofteia

„Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filofteia, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți.
Adu-ți aminte de neputințele firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului.
Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Căci El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.
Așa, Sfântă Mare Muceniță a lui Hristos, Filofteia, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind.
Căci știm, Sfântă Muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea răutăți. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră.
Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, Mare Muceniță Filofteia!
Amin!

* Rugăciune învățată de la mama mea - Sofia Filipoiu (Beganu Dragna) - din vremea copilăriei, când nu învățasem alfabetul.

Maria FILIPOIU / UZPR
București - România


Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.