Nașterea Mântuitorului - Întruparea Domnului
Adăugat de: maria.filipoiu

NAȘTEREA MÂNTUITORULUI - ÎNTRUPAREA DOMNULUI ÎN OM

„Nu vă temeţi, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, Care este Cristos Domnul!
Iată care va fi semnul pentru voi: veţi găsi un Copil nou-născut, înfăşat şi culcat într-o iesle.“ - Luca 2; 10-12

Din iubire a creat Dumnezeu lumea și tot din iubire S-a întrupat, când a decis să vină printre noi ca Om.
Fiul veșnic al lui Dumnezeu-Tatăl Se naște din Fecioara și din Duhul Sfânt, fără tată pe Pământ.
Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este mai presus de fire și de înțelegere. Pentru că omul nu se mai putea vindeca singur de rănile căderii în păcat, Fiul S-a întrupat, a fost înfășat cu scutece să dezlege legăturile păcatelor noastre: „Cu scutecele tale dezlegi legăturile greșelilor și pe toți îi îmbogățești, Împărate; că, venind în ieslea dobitoacelor, izbăvești pe oameni din păcat, Cel ce ești fără de început" (Nașterea Domnului, cântarea 9)
Mântuitorul S-a întrupat și S-a născut ca Om din Fecioara Maria numai după ce a primit acordul: „Fie mie după Cuvântul Tău" (Luca 1, 38). Acest lucru înseamnă că pentru a Se naște tainic în noi așteaptă consimțământul nostru în credința creștină, pentru renaște și a fi prezent în conștiința noastră.
Sălășluind în sufletele noastre, preface sărăcia în bogăție duhovnicească, întristarea în bucurie, neliniștea în pace, răutatea în bunătate, necunoașterea în înțelepciune și suferința în alinare.
Nașterea Domnului, numită în popor și Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a lui Iisus Hristos (Luca II, .1-21).

Maria FILIPOIU


Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.