Ne mor părinții,
în tăcere,
Pe drumul vieții,
fără-ntoarcere,
Lăsând în urmă-o mângâiere,
Și lacrimi calde,
în amurg, răsare.
Ne mor părinții,
flori de câmp,
În vântul rece,
unul câte unul,
Și noi, pierduți,
în al lor gând,
Plângem aievea,
în al serii tunul.
Ne mor părinții,
stele stinse,
Ce-n cerul nopții nu mai licăresc,
Cu suflete de vise-ncinse,
Ce-n amintiri mereu ne-nvăluiesc.
Ne mor părinții,
umbre dragi,
Ce ne-au vegheat cu dor și trudă,
Rămânem singuri,
cu-al lor glas,
Și-n inimă durerea crudă.
Ne mor părinții,
și-ntr-o zi,
Vom fi și noi pe calea lor,
Dar amintirea va dăinui,
Cu ei, părinți,
vom fi mereu în zbor.
vezi mai multe poezii de: Andreimocanu1
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.