Mi-a fost frică.
Pentru că nu izbuteam să te iubesc,
vorba ta mi se părea o bălmăjeală neînțeleasă...
Bubuiturile din ușă m-au înspăimântat.
Eram singur și mi se spusese
să nu le deschid străinilor...
Apoi, două ore de chin, în care mormăiam
de o parte și alta a unui perete, răcnetele tale...
Apoi, ascultând sirena salvării care nu a vrut să te ia.
M-am gândit că moartea ta cade întreagă pe mine.
Mi-a fost frică. M-am întrebat
dacă și eu voi muri fără adăpost, fără apă, în scara unui bloc...
Dacă nu cumva merit asta...
Da, eu te-am omorât...
și l-am omorât pe Hristos în tine.
Da, eu merit asta.
Mă vei ierta vreodată, Flămândule?
Mă vei ierta vreodată, Însetatule?
Mă vei ierta vreodată, Străinule?
Mortule? Mortule care n-aveai pe nimeni?
________________________________
Apărută în volumul „Refuz fularul alb”, 2011
Apărută în „Jos masca, Marius Ianuș !” :
https://yanush.files.wordpress.com/2016/01/masca.pdf
Apărută în „Integrala Ianuș : Poezia” :
https://yanush.files.wordpress.com/2016/03/integrala-ianus-poezia.pdf
vezi mai multe poezii de: yanush
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.