Mi-au înflorit gutuii roz,
Pe con mi se-așază o cioară,
Lemnoșii solzi mi se topesc,
Albaștri ochi mă-nfioară.
În munții veșnic plânși,
Sub nori de alge brune,
M-așteaptă un orb, un geamăn,
Cu genele livezi de prune.
M-aș duce fuga ca năluci,
Zburând deasupra ploilor,
În desagă mi-aș pune nuci,
Și câțiva sâmburi de lămâie.
Dar ziua mea se face noapte,
Devreme tot la somn mă pun,
În veacul meu un dans sălbatic
Șoptește veșnic să-i rămân.
Rebelă lavă și cenușă,
De cântul lui ascult doar azi,
Desculță ori cu cizmă de păpușă,
La casa lui îmi duc sania de brazi.
Ea vrea să-i spuie vorbă rară,
Cuvântul îi urcă pe imaș,
Când Marea Neagră zâmbitoare,
Îi-ntinde valuri pătimaș.
Scoici,-mărgăritare cordiale,
O cheie îmi dau la lacătul ce-i pus,
Pe poarta sângelui amară
Să sorb nectarul unui flux.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.