Nedumerire - Nelu Preda
Poezie adăugată de: Nelu Preda

    joi, 28 ianuarie 2016

Privesc uimit prin veacuri înapoi
Ce-a fost poporul nostru și ce este
A izbândit războaie și nevoi
A fost adevărat, nu e poveste.

Mă-ntreb unde-s voinicii de-altă dat
Cu care Mircea-i biruia pe turci
Sau Țepeș drept și binecuvântat
Ce pe dușmani îi ridica în furci.

Unde-s răzeșii lui Ștefan cel Mare
Cu care-a izbândit la Podu-nalt
Ce sa-ntâmplat cu vița lor și care
Este motivul că suntem sub șpalt?

Unde-i sămânța veche traco-getă
Ce-a subminat-o de am decăzut
Sub stăpânire și sub rea vendetă
Sub lăcomia care-i numai la-nceput,

Dar ne sufocă zi de zi mai tare
Toți veneticii care au năvălit
Pentru un pat și ceva de mâncare
Azi sunt stăpânii de nemulțumit.

Ne-au luat și gaze și petrol și codri
Și aurul ar vrea ca să ni-l fure
Iar guvernanții parcă-s ipohondri
Se schimbă la conducere în ture

Și stau acira numai după mită
De parcă-ar fi cu toți fanarioți
Le-aș spune-acuma una să sughită
Grijania lor de hoți și mafioți!

De-aceea voi urmași ai celor
Ce glia au stropit-o cu-al lor sânge
Rupeți grăbnic jugul sălbaticelor
Ființe ce vă fac ades a plânge!

Să faceți iarăși România Dodoloață
Dușmanii să pleznească de amar
Și toți românii ce mai sunt în viață
În țară să găsească un salar!

Să nu mai pribegească-n băjenie
După o slujbă care să-i hrănească
Să fie-n țară doar belșug și omenie
Să-ți fie drag în Țara Românească!



vezi mai multe poezii de: Nelu Preda




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc frumos, domnule Horlaci, pentru aplecarea asupra versurilor mele și apreciere!
Nelu Preda (autor)
sâmbătă, 30 ianuarie 2016


Frumoase si patriotice versuri domnule Nelu! Sincere felicitări !
M Horlaci
sâmbătă, 30 ianuarie 2016


Mulțumesc, domnule Stomff pentru lectură, apreciere și gândurile bune lăsate pe modesta mea pagină! Cu același drag!
Nelu Preda (autor)
sâmbătă, 30 ianuarie 2016


Imi pare bine ca mi-am rupt cateva clipe sa citesc versuri de pe site-ul inimii mele. Cu speranta ca voi avea mai mult timp poate maine , am inceput din josul paginii si m-am oprit evident la primul nume deja verificat. Sunt mandru ca pstam pe acelasi site. Poezia dumitale , cu orice chtibusala citita fiind , este intradevar binevenita daca ar avea si cititori de dincolo de acest loc de pe internet , cititori din viata de zi cu zi si care cititori sa simta inflacararea ce ti-o da adevarata dragoste de patrie. Iubeste-ti patria as cum iti iubesti mama pentru ca mama ti-adat viata iar aceasta viata o datorezi patriei tale. Multumesc domnule Preda pentru aceast alectura la ceas de seara. Cu drag,
stomff
vineri, 29 ianuarie 2016


Mulțumesc Camelia, pentru lectură, apreciere și semnul lăsat!
Nelu Preda (autor)
vineri, 29 ianuarie 2016


Un mesaj patriotic mereu de actualitate, la noi! Dacă l-ar citi (și) cine trebuie... Lecturat cu interes și plăcere!
Camelia Ardelean
vineri, 29 ianuarie 2016


Mulțumesc Dănuța pentru lectură și gândurile bune! Cu drag!
Nelu Preda (autor)
joi, 28 ianuarie 2016


nu stiu si nu cred ca Romania va mai fi vre-odata "Dodoloata"...:(
dar ai versificat frumoase ganduri si dorinte pentru care te felicit!
citind poeziami-am adus aminte de versul:
"Unde esti tu Tepes,Doamne/ ca punand mana pe ei/sa-i imparti in doua cete: de smintiti si de misei"..
unde...unde...asta e intrebarea!
cu drag,
danab
joi, 28 ianuarie 2016


Mari, Bobo, mulțumesc pentru citire și semnele de apreciere lăsate!
Nelu Preda (autor)
joi, 28 ianuarie 2016


Ai exprimat un adevar de necontestat in versurile tale .
Mari
joi, 28 ianuarie 2016


Versuri patriotice foarte frumoase.
bobo
joi, 28 ianuarie 2016