Iar adorm sub ciutura fântânii,
În amurgul rece, sângeriu,
Pe o lespede de-amăraciune,
Doar cu mine și cu Dumnezeu.
Nu am pernă moale, din mătasă,
Doar un braț de fân abia cosit.
Și m-acopăr cu perdeaua ceții,
Și c- un voal de ploaie, înnegrit.
Îmi e frig și teamă de-nnoptare,
De tăcerea nopții de catran.
Simt in suflet moartea și uitarea,
Zbaterile ce au fost in van.
Îmi e dor de dezmierdarea verii,
De cireșii rumeni, parfumați.
De cărările de munte, de izvoare
Și de mieii blânzi, nevinovați.
Adâncită in durerea clipei,
Nu mai vreau decât un cer senin;
Aripa să nu-mi mai sângereze
Și să am un zbor etern, deplin.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.