Netăcerea mea
...
De ce nu tac, sincer, nu știu.
Poate pentru că sunt viu?
Ori am câte ceva de spus,
Grăbit de timpul iute scurs,
Lăsându-mă de gânduri dus
Părând c-aș fi, dar de fapt nu-s
Și caut un pretext să fiu?
Din câte rime sunt cu ”fiu”,
Aleg doar una: drum pustiu,
Căci n-am niciun interes
Să nu mă fac înțeles,
Eram pierdut, cădeam ades
Iar povestea mea, iubiți menestreli,
E ciudat de banală.
Ea s-a născut prin livezi,
Din priviri calde și verzi,
În prima zi de școală.
Și parc-a fost ieri.
Și gândurile-mi dau năvală
Despre prima zi de școală
Povestind și nu mai tac,
Dar amintirile îmi plac
Iubiți menestreli,
De parc-au fost ieri.
Acolo-ntre salcâmi
Aș vrea să fi rămas,
Parfumul să-l culeg
Din florile ghirlande,
Între tufe de măceș
Să fi făcut popas,
Cuvinte drăgăstoase,
Ți-aș fi adus, ofrande.
Și-am fi văzut fluturi zburând
Și fulgi de păpădie,
Simțind văzduhul tremurând
Sub vântul ce adie.
Dar am plecat atunci, de mult,
Lăsând în urmă tot,
Dar am plecat și te-am pierdut
Și am trăit ca mort.
De ce să tac, sincer nu știu
Și-s străbătut de-un gând:
Te-am regăsit și sunt mai viu
Decât am fost oricând
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.