Contemplare - Nichita Stănescu

Precis că mă-nălţasem
precis că mă lăţisem
de îmi păreai suava
visându-mă în vise.

Ce tandră dungă lungă
aşterne mâna ta
împăturind cuvântul
rostit altundeva.

Ce mică şi subţire
poţi tu ca să îmi fii
pe multa de mulţime
a creierului gri.

Al ochiului meu iris
şi strâns între pleoape
ca tot ce mă alungă
ţinându-mă aproape.

Tu ai mai fost odată!
Precis că ai mai fost!
... prea ştiu ce nu se-ntâmplă
cu totul pe de rost!