Câţi din lumea asta mare
De picnic sunt ispitiţi,
Cȃţi aruncǎ pe cǎrare
Resturi demne de tȃmpiţi?
Mult prea mulţi,
Cǎ este greu
Sǎ te porţi cum se cuvine
Într-o lume-n care ,,eu”
Poate face în cap ce-i vine.
Forţa lor, ca o vigoare
Dizolvatǎ în excese,
Vrea sǎ prindǎ-n legi ,,uşoare”
Prea cinstitele lor mese.
Dar dorinţa de ,,sǎ am”
Îi împinge în minciunǎ,
Ȋn fǎcutul de tam-tam
Şi lǎtratul lung la lunǎ.
De aceea-ţi vine bine
Sǎ-ţi bagi mâinile în pǎr
Rostind tot ce-n gurǎ-ţi vine,
Ca sǎ speli un adevǎr.
Nici o sumǎ nu-i prea mare
Când e vorba sǎ-i ȋndrepţi
Pe cei ce-aruncǎ, deci,
Tot ce vor pe unde treci
Doar aşa, cǎ-s ,,ȋnţelepţi”.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.