Niciun glonț, nu-mi rupe pielea,
Niciun șold, nu rupe tăcerea,
Când alte figurine eterne,
Ajung sa se adâncească,
Mai rău ca lacrima cerească.
Acea apă vie, care ar vrea,
Să-mi vorbească,
Sau hoituri,
care ar fi vrut sa mai trăiasca,
Niciun sunet, pe front,
Niciun mort, in zare,
De sub pământ,
Eterna răcoare,
Adâncește interiorul,
Scurg eterna lacrimă,
Pe care a scurs-o tot poporul.
Câte porțelanuri fără niciun suflet,
Câte povești neterminate-n viață,
Câte ferestre sparte,
Câte țigări fumate,
Câte căderi in viață,
Câte răni pe față,
Câte oare?
Nu vom ști niciodată,
Căci niciun glonț nu rupe,
flacăra cerească.
vezi mai multe poezii de: S.L. Yousef
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.