Umbra camerelor - Nicolae Davidescu

Sunt camere de-acelea ce sunt pline
De noi, şi-n care sufletele noastre
Se-mprăştie tăcute şi senine
Şi se deschid ca florile prin glastre
În mijlocul tăcerii lor depline.

În draperia mobilelor grele
De pulberea nostalgicelor vise,
Şi-n galbenul masivelor perdele
De-a pururea uşor întredeschise,
Ne risipim ca nişte vechi dantele.

De-aici, al nostru suflet, când se-adună
Se furişează pentru-ntâia oară
Prin draperii, discret, şi se-mpreună
În leneşele nopţi de primăvară
Cu strălucirea razelor de lună.

Apoi nimic; puţină poezie,
Închisă-n ritmuri de epitalame,
Se-mprăştie pe-a umbrei trândăvie
Şi caută ca, pe minore game,
Să prăfuiască tot ce-a fost să fie.

Vieaţa pregetă de-a mai străbate
Cu frământările-i necontenite
Cavourile-acestea-anticipate,
În care ne-nvăţăm pe nesimţite
Cu-a morţii veşnică banalitate.



vezi mai multe poezii de: Nicolae Davidescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.