Un om în miezul zilei se razimă-n țapină,
Cu fața încordată, îngândurat puțin.
Își șterge de pe frunte sudoarea de lumină
Și-i fumegă în spate cămașa lui de in.
Din ciutura-nghețată el soarbe-o-nghițitură,
Apoi și-ndreaptă pașii către păduri, tăcut.
Și ciutura păstrează sărutul lui pe gură
Precum, sfioasă, fata,întâiul ei sărut.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Minunatul Buzdugan al unei generații :)
Labiș...off, câte ar fi fost altfel dacă ar fi trăit mai mult de 21 de ani? :(
Abia aștept să citesc ce veți posta. Chiar dacă nu îmi fac simțită prezența prin comentarii, urmăresc rubrica și nimic nu-mi scapă :)
Seară bună :)
Și mulțumesc!
Adina Speranta
vineri, 11 ianuarie 2019