Vă voi propune-n astă-seară
o aventură extraordinară:
să luăm din stația „Doi cai”
cel mai albastru tramvai
și să plecăm în voiaj,
fără nici un bagaj
decât doar un măr și-o pară
pentru dinți, să nu ne doară,
niscai suc, ceva compot,
să nu ne uscăm de tot.
Vom merge-n primul sfert de ceas
mai mult la trap, decât la pas,
în minutele următoare
până la „Hai că nu te doare” –
un fel de spital
cu totul și cu totul special,
în care nu se mai folosește
untura de pește,
în schimb, la o lună o dată,
se vaccinează cu înghețată
și ne vom da jos
în punctul numit „Lapte gros”,
undeva, pe strada-ngustă,
unde, cine trece gustă
o salată de langustă.
Dacă tot nu se plătește
vom gusta și noi, firește.
Asta ține loc, se zice,
de motoare și elice,
fiindcă, v-am mai spus eu parcă:
din Obor luăm o barcă
verde-nchis, din lemn și pâslă,
cu catarg în loc de vâslă.
Cel mai greu va fi, se pare,
să decidem în ce mare
vom începe-a naviga.
Aia… nu, ailaltă… ba.
Cineva avea (sau are)
o idee de… culoare,
dar, timid cum știm că e,
vrea doar Marea… Roșie.
Călătorii nu se-mpacă,
nici nu știu ce să se facă,
mai ales că, după hartă,
Marea Roșie e… moartă.
S-o prefere Galbenă?
Nu cumva-i prea fragedă?
Poate… Albă s-o prefere?
Albul însă gheață, ger e!
Alexandra-abia clipi:
„Eu vreau Marea Mânecii”
care, crede, s-ar afla
lângă istmul Pijama
prins și el, ca-n plasture,
într-un Golf cu Nasture –
cel dintâi navigator
fiind, o vreme, croitor.
El ne-a mai lăsat, astfel,
Marea Blugi, Marea Flanel,
Marea Vestă cu Veston
și Strâmtoarea Pantalon.
Două insule cețoase
n-au fost prinse în atlase
zice-se, deoarece
le-a greșit din foarfece.
— Ești convinsă că-i așa?
— Nu susțin, dar s-ar putea…
din volumul "În oraşul Poc-în-plic"
vezi mai multe poezii de: Nicolae Neagu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.