Desen cu copac
Zice-o vorbă cu bucluc:
Când n-am unde, nu mă duc.
Şi fiindcă nu m-am dus,
n-am plecat şi n-am ajuns;
de aceea eu nu vin
nici pe nor, nici pe senin.
Zice-o vorbă, în doi peri:
Ce mi-e mâine, ce mi-e ieri?
Zi cu zi adună timp,
fără-a da nimic în schimb
deşi, parcă, nu ştiu cum,
timpul nu e timp, ci drum.
Zice Alexandra: taci!
Timpul, drumul sunt copaci.
Însă ştii, copaci frumoşi,
rămuroşi, pletoşi, umbroşi.
Eu, când nu ştiu ce să fac,
desenez câte-un copac.
Celmaicelmai, care nu-i
nicăieri și-al nimănui.
Ştii cum vine? Stai nițel
şi-o să vezi că e altfel.
Cum o ață nu e ac,
un copac nu e copac,
dacă n-are ramura
cuibului cu pasărea.
Cuibul, însă, e şi nu-i.
Dacă-i pui un ou, e… pui.
Şi cum iese din găoace
leapădă ceva cojoace,
semn că puiul, nu-i aşa?
parcă, parcă vrea ceva.
Însă cum să ştii ce-i place,
dacă moțăie şi tace?
Ce noroc, că-alăturea,
stă,-ntre frunze, pasărea!
din volumul "În orașul Poc-în-plic"
vezi mai multe poezii de: Nicolae Neagu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.