Stejar înalt și apele adânci
Și umbre-n jur vor tihna să presare
E-o liniște de crezi că pe aici
Natura n-a simțit o frământare.
E-o liniște de parcă nici un caz
De tunet n-au știut acoperișuri
Și nu va tremura vântul la iaz,
Iar paiele nu vor foșni-n tufișuri.
Doar rareori mai strigă un cristei...
Eu m-am întors - trecutul nu se-ntoarce.
Totul se trece - vrei, tu, ori nu vrei,
Măcar rămână clipa asta-n pace.
Când inima mea uită de amar
Și umbrele tihnite se presară,
Iar liniștea nu are nici habar
Că zguduirea poate să o doară.
Și sufletu-mi întreg și curajos
În tainică plăcere se afundă
Că dorul îl cuprinde luminos
Lumina Lunii lumea cum inundă.
vezi mai multe poezii de: Nikolai Rubţov
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.